Medicul recomandă B-Cure Laser pentru dureri! Vă prezentăm povestea domnului Alexandru Nacu, medic de familie din Brăila. Durerile l-au adus în situația de a încerca pe propria piele efectele terapiei cu lumină laser, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. În cele ce urmează, veți afla direct de la medicul Nacu Alexandru de ce laserul este cea mai indicată metodă de tratare a durerilor și care este experiența dumnealui cu acest tratament.

Medicul Alexandru Nacu și-a tratat durerile prin terapia laser pe care o recomandă tuturor bolnavilor!

„Tratamentul cu lumină este foarte important pentru oameni!”

Domnul Alexandru Nacu are 66 de ani, iar mai bine de jumătate dintre ei i-a petrecut având grijă atât de oamenii de la sat, cât și cei din oraș. Acum a ieșit la pensie, dar continuă să țină legătura cu pacienții dumnealui. Mai mult decât atât, își dorește să ajute toți oamenii care au dureri: „Acest aparat B-Cure Laser l-am descoperit cu totul întâmplător pe Internet. M-am decis să-l folosesc pentru că știam foarte bine din alte surse, nu neapăraat amănunte despre aprat, ci despre faptul că tratamentul cu lumină este foarte important pentru oameni„.

„Lumina laser este singura care poate pătrunde în profunzime!”

Domnul medic consideră că organismul nostru reacționează la tot ce înseamnă lumină, pentru că noi, la rândul nostru, suntem de fapt lumină condensată: „Avantajele aparatului este că lumina poate pătrunde în profunzime și poate acționa la nivel local prin stimularea circulației locale, prin faptul că stimulează celulele să producă colagen, care e structura de bază a oricărei articulații. Niciun fel de unguent care e recomandat nu are cum să aibă eficiență în cazul unei articulații. Niciun fel de substanță nu poate pătrunde dincolo de capsula articulară. Lumina însă poate să pătrundă și lumina face ceea ce trebuie să facă!„.

„După cele 5 zile de folosire, într-adevăr și-a spus cuvântul acest tratament!”

Așadar, lumina laser l-a ajutat pe medicul Alexandru Nacu să scape de dureri: „Am aplicat aparatul în câteva situații când am avut niște probleme cu un genunchi. Am avut o criză de gonartroză pe care, sincer, am trat-o cam 5 zile, două ședințe pe zi. După cele 5 zile de folosire, într-adevăr și-a spus cuvântul acest tratament. M-am simțit foarte bine! Am avut rezultate foarte bune cu el, am început să mă deplasez mult mai ușor. L-am și recomandat mai multor persoane. Chiar l-am dat împrumut unor persoane din familie care l-au folosit în diverse situații acute. S-au tratat și au fost într-adevăr mulțumițe de rezultatele avute!„.

„Nu are efecte secundare și nici contraindicații, este foarte simplu de folosit!”

Domnul medic subliniază și alte beneficii ale aparatului B-Cure Laser: „Nu are efecte secundare, nu are niciun fel de contraindicații, este foarte simplu de folosit, este de-a dreptul banal! Și este foarte eficient în același timp. Se încarcă foarte ușor. Are un acumulator care, chiar am observat, ține destul de mult. La o lună după ce nu l-am mai folosit, când am încercaat din nou să îl pornesc, el a funcționat fără niciun fel de probleme. Eu sunt foarte mulțumit de el!„.

„Veniți de luați lumina terapeutică!”

În final, doctorul Nacu are un mesaj pentru toți cei care vor să-și trateze rapid și eficient durerile: „Parafrazând ceea ce spune preotul în biserică, cu ocazia sărbătorilor de Paște, când îndeamnă oamenii și le spune «Veniți de luați lumină!», același lucru aș putea să-l spun și eu: «Veniți de luați lumină!». De data asta însă vorbim despre o lumină terapeutică, care are numai beneficii!„.

B-Cure Laser este un aparat medical portabil, foarte ușor de utilizat acasă, care tratează durerea, inflamația și rănile. Dispozitivul cu laser pătrunde prin piele până în profunzimea țesuturilor. El stimulează mecanismele naturale de vindecare a corpului și eliberează endorfine care ajută la ameliorarea durerii. Tratamentul este nedureros și nu are efecte secundare.

 

 

Vreți să discutați cu specialistul nostru?

Completați formularul de mai jos, iar specialistul nostru vă va

contacta cu detalii despre problema Dvs.