Magda Biriș (59 ani) a achiziționat un aparat B-Cure Laser în special pentru ulterul diabetic al mamei sale (85 ani), care – pe fond de neuropatie și arteriopatie – s-a complicat. „Am căutat toate variantele posibile și nu puteam crede că nu există o soluție pentru ameliorarea problemei. În ceea ce mă privește, timpul curge diferit comparativ cu cel al mamei mele. Poate, în viitor, vor apărea tehnologii revoluționare, dar pentru mama aveam nevoie imediat de un dispozitiv care să aibă eficiență rapidă, iar B-Cure Laser a reprezentat soluția de calitate ce a ajutat la refacerea zonei afectate”, a afirmat interlocutoarea noastră la începutul discuției.
Povestea mamei Magdei Biriș este complicată, în sensul că tratamentul a presupus mai multe etape, iar din luna octombrie 2019 a optat pentru terapia B-Cure Laser. Drept urmare, rana a început să se vindece, ceea ce-i dă speranțe că, în curând, se va închide. „Am decis să cumpăr dispozitivul B-Cure Laser având convingerea că o asemenea terapie alternativă va da rezultate. Din păcate, nu toți oamenii au această deschidere! Se gândesc la soluția cea mai simplă și, poate, cea mai ieftină pe termen scurt, dar ar trebui să aibă mai multă încredere în terapia prin laser. Din punctul meu de vedere, B-Cure Laser este un foarte bun antiinflamator. Dacă aplici corect tratamentul (2-3 ședințe zilnic) sunt absolut convinsă că remediezi problemele avute. Trebuie să-ți împarți ziua în așa fel încât să-ți oferi posibilitate de a aplica constant B-Cure Laser, devenind un stil de viață și formându-i organismului «memoria» luminii laser. Aparatul reușește să stimuleze refacerea țesutului, celulele fiind înviorate de «baia» de lumină”, a declarat Magda Biriș.
Este extraordinar să ai B-Cure Laser acasă
Interlocutoarea noastră este de părere că aparatul B-Cure Laser este ușor de utilizat, are un aspect elegant, îi dă independență datorită faptului că nu trebuie să fie conectat continuu la priză pentru a funcționa, având o autonomie de până la 7 ore. „Noi am făcut tratament prin intermediul laserului la o clinică de recuperare și mi se pare extraordinar să ai așa ceva acasă. Atunci când apare durerea, o tratezi imediat, nemaifiind obligat să te deplasezi la terapeut, să-ți faci programare, să stai la rând etc.”, a precizat Madga Biriș. Ea a adăugat: „Poate lumea percepe costisitoare achiziția dispozitivului B-Cure Laser, dar vorbim despre o tehnologie performantă. Eu am dureri la genunchi, iar soțul meu la cot; atunci când folosim B-Cure Laser, efectul este imediat. Terapia trebuie aplicată continuu, iar – raportând la durata de viață a aparatului (10-15 ani) – investiția se justifică. Având în vedere facilitățile pe care B-Cure Laser le oferă și, foarte important, că-ți oferă independență, consider că oricine se confruntă cu dureri trebuie să aibă dispozitivul în locuința proprie.”
Rana diabetică poate fi închisă cu B-Cure Laser
Clienții pot oricând interacționa cu noi pentru a-i ajuta să integreze cât mai bine B-Cure Laser în tratamentul problemelor medicale pe care le au. Așa s-a întâmplat și în cazul Magdei Biriș; ne-a vizitat, ne-a arătat fotografii cu rana diabetică de care suferă mama ei și ne-a cerut sfaturi pentru o cât mai bună aplicare a terapiei Soft Laser, astfel încât rezultatele să fie optime. „Sunt de părere că ați integrat foarte bine aparatul B-Cure Laser. El poate fi folosit oricând, fără efecte adverse, la nivelul pielii și/sau sistemului musculo-scheletal. Practic, tratează orice afecțiune cauzată de o bacterie, orice durere de articulație, tendon, mușchi, ligament, os ș.a.m.d. Totodată, este util pentru răni greu de închis, precum cele cauzate de diabet (spre exemplu, ulcerul diabetic). B-Cure Laser este foarte extensiv din acest punct de vedere. Principalul lui rol este de a stimula țesutul afectat pentru a favoriza recuperarea”, a concluzionat Gabriela Vîlcea, administrator al GY Medical Solutions SRL, distribuitor exclusiv B-Cure Laser în România. Specialista noastră a încurajat-o pe Magda Biriș să continue terapia pe care i-o aplică mamei sale cu aparatul B-Cure Laser, având certitudinea că, în scurt timp, rana se va închide. De asemenea, Gabriela i-a recomandat să modifice puțin protocolul de tratament, sugerându-i să stimuleze și ganglionul limfatic inghinal, ceea ce va contribui la îmbunătățirea circulației sangvine.
Suferi de ulcer diabetic sau întâmpini dificultăți în închiderea unei răni diabetice? Completează chiar acum formularul de contact și intră în legătură cu unul dintre specialiștii noștri pentru a-ți oferi cele mai bune soluții de tratament.
Nu există niciun motiv pentru a continua să trăiești cu durerea! Cel mai eficient dispozitiv vine la tine acasă pentru a-l incerca!