Probleme ortopedice, inflamații, dureri de spate sau genunchi – durerea poate apărea la orice vârstă, cu efecte în viața de zi cu zi sau asupra capacității de a face mişcare. Învinge durerea cu o tehnologie revoluționară israeliană, care permite tratarea în mod natural și în confortul căminului, fără deplasare în clinici specializate.
Statistic vorbind, odată cu vârsta de 40 de ani, începem să experimentăm dureri în diferite părți ale corpului. În faza incipientă a durerii, acceptăm să trăim cu ea în speranța că va trece de la sine. Însă nu de puține ori, în scurt timp, durerea ajunge în punctul în care ne împiedică să desfășurăm activitatea fizică preferată sau chiar să îndeplinim sarcini de rutină, cum ar fi să cărăm pungi de cumpărături de la supermarket sau chiar mersul pe jos.
Cei mai mulți dintre noi aleg să sufere și să trăiască cu durerea – dar acum nu mai trebuie să facă asta
Probleme ortopedice, artrită, dureri de spate sau genunchi – aproape nimeni nu poate scăpa de durerea care pulsează brusc în organism, încet la început, dar care apoi erupe, ajungînd să perturbe viața de zi cu zi. Doar în acest stadiu, cei mai mulți dintre noi începem să cautăm soluții care să pună capăt durerii și să ne permită să revenim la normal. Unii dintre noi apelăm la analgezice, așteptăm la cozi lungi pentru fizioterapie și, în principal, vom încerca să facem față acestei noi rutine dureroase. Dacă vă sună familiar, ar trebui să citiți mai multe despre B-Cure Laser.
Laserul portabil care a îmbunătățit tratamentul durerii
B- Cure Laser se bazează pe o descoperire israeliană și este considerat o inovație în Israel și în străinătate în domeniul tratării durerii fizice. Dispozitivul utilizează tehnologia soft laser, și, de fapt, stimulează mecanismele naturale de vindecare ale organismului.
Prin încorporarea puterii de vindecare a mașinilor staționare profesionale din clinici într-un dispozitiv ușor, portabil și reîncărcabil, acest aparat poate fi ușor cumpărat și utilizat de oricine. B-Cure Laser a făcut terapia cu laser disponibilă pentru toată lumea și mai eficientă, deoarece pacientul poate utiliza dispozitivul zilnic, chiar și de mai multe ori pe zi dacă este necesar. Scopul direct al acestui proces este de a trata cauza problemei și de a reduce durerea. Toate acestea se pot obține în confortul căminului, printr-o terapie naturală, fără efecte secundare cunoscute. Acest dispozitiv avansat a fost conceput pentru a trata dureri cauzate de îmbătrânire, cum ar fi dureri de spate și articulații. Și cea mai bună veste – tratamentul se face într-un mod simplu, ușor și non-invaziv, de către pacient însuși. Așezați dispozitivul perpendicular pe zona dureroasă timp de câteva minute – și asta este tot.
– „M-aţi crede dacă v-aș spune că, după două sau trei tratamente, durerea a dispărut?
Spune Perla, o femeie de 60 de ani, suferind de durere în palma mâinii, care îi amenința rutina zilnică, inclusiv treburile casnice și îngrijirea nepoților.
„Știu că este greu de crezut, dar este adevărat. Am luat dispozitivul și l-am pus pe mână și imediat durerea s-a calmat, după un alt tratament sau două, durerea a dispărut complet, ca și când nu ar fi fost niciodată acolo. După o săptămână de durere groaznică la încheietura mîinii, am revenit la funcționarea normală și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la B-Cure Laser a fost că nu a trebuit să aștept zile întregi pentru un control la medic. De asemena, încerc să minimizez medicația. Dacă mă simt foarte rău urmez un tratament homeopat. Deci, cel mai bun tratament pentru mine este natural, fără riscuri sau efecte secundare, cum ar fi cele pe care le pot provoca medicamentele. „
Durerea vă împiedică să desfășurați activitatea fizică preferată? Acest dispozitiv medical este pentru dvs.!
Nu este numai vârsta cea care își pune amprenta și aduce cu ea durerile fizice. Sportivii de performanță sau cei amatori, suferă adesea leziuni provocate de activitatea fizică intensă cu consecințe considerabile asupra capacitații de a continua antrenamentele. Fie că alergați, jucați fotbal, tenis, înotați sau mergeți cu bicicleta, sunteți familiarizați cu accidentările sportive. Acestea pot fi mușchi tensionați, răni, entorse, infecții ale tendonului și alte tipuri de leziuni care pot afecta capacitatea de a practica sportul preferat pentru o lungă perioadă de timp și vă pot înlocui rutina de dimineață cu o programare la fizioterapeut. Însă dezvoltarea tehnologiei permite acum tratarea eficientă a leziunilor sportive rapid si natural cu un aparat portabil ce încorporeaza tehnologia soft laser și puterea de vindecare din clinici.
Acest dispozitiv minunat vă va ajuta să reveniți rapid la activitatea sportivă preferată și va ușura durerea semnificativ. B-Cure Laser tratează o gamă largă de afecțiuni ortopedice și inflamații, mușchi tensionați și contractați, răni și entorse și chiar accelerează refacerea. Mulți sportivi din Israel și din străinătate, amatori și profesioniști, utilizează dispozitivul zilnic. B-Cure Laser a fost, de asemenea, ales ca dispozitiv medical oficial pentru tratarea leziunilor sportive ale sportivilor olimpici israelieni.
-„Nu am crezut că voi reuși să mai joc baschet cu băieții din nou”
– „O dată pe săptămână, în fiecare joi, joc baschet în cartier cu băieţii. Aceasta este activitatea mea săptămânală favorită „- spune Lior, de 42 de ani, din Gedera.
„Acum câțiva ani, mi-am rănit tendonul lui Ahile. Am suferit dureri groaznice și am încercat diferite tipuri de tratamente – creme, stretching, fizioterapie. Unele au fost eficiente, dar nimic nu a ajutat pentru mult timp. Un prieten mi-a recomandat să încerc B-Cure Laser. El mi-a spus că a descoperit că dispozitivul a fost foarte util în rezolvarea afecţiunii cu spatele de care suferea. La început am fost sceptic, nu eram sigur că dispozitivul era eficient, dar nu aveam nimic de pierdut și am decis să încerc. Am început să mă tratez cu B-Cure Laser, șase minute pe zi, în jurul gleznei afectate. Am fost foarte surprins când am văzut că în trei zile s-a produs o îmbunătățire uimitoare! La sfârșitul săptămânii am oprit tratamentul, deoarece nu mai era necesar. Pentru mine este un miracol. Acest miracol mi-a permis să revin la o viață normală după o accidentare gravă. Am revenit pe terenul de baschet, m-am întors la prietenii mei, m-am întors la lucrurile importante din viață. „
De ce este tehnologia soft laser ideală pentru tratarea durerii?
Tratamentul B-Cure Laser este complet natural, neinvaziv și fără efecte secundare inutile. Cel mai important, rezolvă sursa problemei, nu doar tratează simptomele acesteia. B-Cure Laser vă va economisi o grămadă de timp și bani în căutarea de ajutor extern, deoarece tratamentul este ușor si sigur de folosit și efectuat acasă. Veți vedea rezultatele în cel mai scurt timp!