Biografie link – PROF. DANIEL REIS. Medic chirurg ortoped, cu o experiență pe parcursul vieții în tratarea pacienților ortopedici, traume, cercetări militare și civile. Cu mai mult de 30 de ani de conducere în calitate de președinte al Ortopedie și Traumatologie, Centrul Medical Rambam. Emerit Profesor de chirurgie ortopedică, Facultatea de Medicină, Technion – Israel Institute of Technology Technion (Institutul de Tehnologie din Israel), Facultatea de Medicină, Haifa. Profesorul Reis a fost de două ori președinte al Asociației Ortopedice din Israel. El a fost membru al Academiei Americane de Chirurgie Ortopedică, Asociația Britanică de Ortopedie, din cadrul Colegiului Regal de Chirurgi din Edinburgh. Profesorul Reis este, de asemenea, un editor prolific al literaturii științifice și al manualelor clinice, cu experiență practică dobândită prin tratarea a mii de soldați și civili.
Durerea poate fi cauzată de mai mulți factori, cum ar fi: traumatism, inflamație sau degenerare care provoacă multe neplăceri. Profesorul Reis, unul dintre fondatorii medicinei ortopedice din Israel, recomandă tratamentul natural înaintea administrarii de medicamente. Profesorul recomandă cu tărie Laserul B-Cure dispozitivul medical care combate durerea în mod natural.
Cine nu trece prin acel moment când brusc gâtul ȋți înțepenește și nu iți poți întoarce capul în altă parte? Sau durerea teribilă de spate care se instalează brusc și poate dura zile în șir?
Cu toții suferim de durere fizică la un moment dat în viață. Durerea poate rezulta din cauza mai multor factori, cum ar fi: traumatism, inflamație sau degenerare și poate limita funcționarea zilnică, poate influența alegerile noastre și chiar ne poate afecta cursul vieții.
Unul dintre fondatorii medicinei ortopedice din Israel este profesorul Daniel Reis. Acesta a fost președinte al Asociației Ortopedice israeliene și a condus Departamentul de Ortopedie la Spitalul Rambam din Haifa, precum și Centrul Medical Ziv din Safed. În plus, deține o clinică privată în diverse locații din Israel: Haifa, Tivon și Kiryat Shmona. Profesorul Reis este un expert senior internațional în domeniul chirurgiei ortopedice și are zeci de ani de experiență și reputație în domeniu. În experiența sa vastă, Profesorul Reis recomandă tratarea simptomelor durerii ortopedice și neurologice prin metode naturale ȋncă de la primele etape de tratament.
Tratamentul preferat al profesorului Reis este tehnologia cu soft laser a lui B-Cure Laser
Teoria profesorului Reis începe cu un adevăr simplu: în primul rând, să nu provoci nicio durere suplimentară! Prin urmare, dacă pacientul trebuie să aleagă între mai multe tratamente oferite, este de preferat să aleagă pe cel care va cauza cel mai puțin rău organismului său. Un astfel de tratament este cel al dispozitivului B-Cure laser. Un studiu clinic realizat la Roma a arătat că tratamentul cu laserul B-Cure poate obține aceleași rezultate ca și terapia cu medicamente, dar nu este însoțit de efecte secundare, leziuni, durere sau disconfort.
După cum spune Prof. Reis: „De obicei, tratamentele comune includ medicamente antiinflamatoare nesteroidiene și injecții locale, care sunt asociate cu complicații frecvente. Prin urmare, este mai bine să tratați simptomele cu o terapie care nu implică complicații„. În primul rând, nu vă faceți rău! Folosiți laserul B-Cure într-un tratament simptomatic de primă clasă.
Laserul B-Cure este un tratament analgezic, cu rezultate dovedite și neinvazive ideal pentru a face față durerii sistemului musculoscheletic. Este recomandat să utilizați dispozitivul de la primele dureri pentru a trata simptomele inițiale. Profesorul Reis recomandă utilizarea laserului B-Cure ca tratament primar sau complementar.
Laserul B-Cure este un instrument util pentru o gamă largă de dureri cum ar fi: dureri ale umărului, dureri la nivelul gâtului, dureri de spate, fractură de șold, dureri de genunchi cauzate de eroziunea cartilajelor sau leziuni ale ligamentelor genunchiului, dureri la încheietura mâinii (sindromul tunelului carpian) și inflamația cotului (tenis de cot), entorse, infecții, reprimări în tendoane și ligamente (ca tendonul lui Achile).
Cum funcționează tehnologia B-Cure Laser?
Laserul de intensitate joasă este de fapt o energie luminoasă care pătrunde adânc în țesuturi și ajută: la eliberarea endorfinelor care lupta împotriva durerii, la producerea de enzime care luptă împotriva inflamației, stimulând circulația sângelui în zona dureroasă, extinzând tuburile limfatice și drenând în mod eficient inflamația. Toate aceste funcții uimitoare sunt stimulate de acest dispozitiv eficient și inovator, disponibil pentru a face față durerii oricând, oriunde pentru că încape în sertarul sau geanta dvs.
B-Cure Laser un dispozitiv mic, natural, portabil, ușor de utilizat la domiciliu, potrivit pentru toți membrii familiei și care tratează o gamă largă de dureri ortopedice: de la dureri cronice de spate sau de genunchi pana la o gleznă scrântită. Tratamentul simplu și nedureros al laserului B-Cure oferă o schimbare semnificativă a calității și a stilului de viață, evitând intrarea în corp a substanțelor chimice si toxice facilitând astfel costul altor tratamente.
Profesorul Reis recomandă să aveți laserul B-Cure oriunde, oricând la dispoziție, la domiciliu, pentru orice durere, cum ar fi entorsa gleznei, ruptură și întindere musculară, gât rigid, durerea de splină și o gamă largă de dureri cu care ne confruntăm toți la un moment dat.
„Laserul B-Cure este analgezicul cel mai benefic și mai inofensiv pentru durerile din sistemul musculoscheletic. Acesta poate juca un rol biologic terapeutic în traume și inflamații. Se recomandă deținerea acestui aparat acasă pentru a putea fi utilizat imediat la dureri acute cum ar fi lumbago (durere lombară acută cu apariție bruscă), entorsa gleznei, ruptură și întindere musculară, gât rigid, efort și multe altele.” a declarat Profesorul Reis.
Răspunsul și satisfacția pacienților au fost pozitive chiar și atunci când rezultatele tratamentelor nu au fost surprinzătoare. Dispozitivul se potrivește perfect palmei. Acest lucru face ca terapia cu B-Cure laser să fie extrem de convenabilă. Tratamentul este efectuat acasă fără a fi nevoie să mergeți la un centru de fizioterapie. Folosirea dispozitivului este nedureroasă și sigură de utilizat. Pacientul se poate trata fără prezența unui terapeut.
Suferi de durere, probleme ortopedice sau infecții care vă distrug rutina? Nu există niciun motiv pentru a continua această suferință!